Primăria comunei Zaim iniţiază, începînd cu data de 20 octombrie 2026 consultarea publică a proiectului de Decizie al Consiliului comunal Zaim „Cu privire la aprobarea Planului de Acțiuni Sustenabile pentru Energie și Climă (PASEC)”
Scopul proiectului este elaborarea unui Plan local de Acțiune pentru Energia Durabilă și Climă (PAEDC) pentru comuna Zaim ce reprezintă un document de comunicare orientat către toate părțile interesate în vederea înțelegerii provocărilor aduse de schimbările climatice și efectele tot mai drastice pe care acestea le aduc an de an. Prin implementarea PAEDC, se urmărește conștientizarea populației și a tuturor factorilor care sunt interesați de o dezvoltare locală durabilă, prin creșterea economică, protecția mediului și creșterea calității vieții cetățenilor.
Importanța elaborării, implementării și monitorizării unui PAED constă în economiile de energie obținute și în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Eficiența energetică reprezintă modul cel mai rapid și mai avantajos de a reduce consumul energetic și emisiile de gaze cu efect de seră, responsabile de schimbările climatice.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt: locuitorii comunei Zaim.
Proiectul de decizie este elaborat în contextul executării prevederilor Legii nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică, precum și a Legii nr. 74/2024 privind acțiunile climatice și alte acte normative naționale și i nternaționale.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 13 noiembrie 2026, pe adresa de e-mail: primaria.zaim@apl.gov.md, sau pe adresa: str. A. Mateevici nr. 58, s. Zaim, raionul Căușeni
Proiectul deciziei „Cu privire la aprobarea Planului de Acțiuni Sustenabile pentru Energie și Climă (PASEC)” şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a primăriei Zaim: zaim.md sau la sediul primăriei Zaim, situat pe adresa str. A. Mateevici nr. 58, s. Zaim, raionul Căușeni.


